jurnal.eidotomic

un proiect EgoPHobia

Pedagogie aparent autobiografică

Published on December 24, 2011

Învăţ să învăţ. Mă ajută, mult, în depăşirea oricăror obstacole sufleteşti. Oricăror metehne intelectuale. Oricăror fobii gnoseologice. Oricăror stereotipuri clasicizate. Oricăror prejudecăţi tradiţionale. Oricăror lupte, interne, împotriva luptei, inutile, dintre luptă şi luptă.

Mă ajută, învăţarea învăţării, să discern, fără ochelari de cal, între lupte. Între prejudecăţi tradiţionale. Între stereotipuri clasicizate. Între fobii gnoseologice. Între metehne intelectuale. Între obstacole sufleteşti.

De când am început să deprind învăţarea învăţării, am început să tot desprind învăţarea de învăţare. Obstacolul sufletesc de obstacol sufletesc. Meteahna intelectuală de meteahnă intelectuală. Fobia gnoseologică de fobie gnoseologică. Stereotipul clasicizat de stereotip clasicizat. Prejudecata tradiţională de prejudecată tradiţională. Lupta de luptă.

Apoi, învăţarea învăţării mi-a arătat cum să dezvăţ învăţarea să fie doar învăţare. Lupta să fie doar luptă. Prejudecata tradiţională să fie doar prejudecată tradiţională. Stereotipul clasicizat să fie doar stereotip clasicizat. Fobia gnoseologică să fie doar fobie gnoseologică. Meteahna intelectuală să fie doar meteahnă intelectuală. Obstacolul sufletesc să fie doar obstacol sufletesc.

În cursul învăţării învăţării, m-am uitat, cu privire nemaivăzută, în tot locul peste tot. Am scrutat, şi în mare, şi în mic, toate obstacolele sufleteşti peste care am dat şi toate metehnele intelectuale care m-au subjugat şi toate fobiile gnoseologice de care n-am scăpat şi toate stereotipurile clasicizate pe care le-am acumulat şi toate prejudecăţile tradiţionale care m-au transformat şi toate luptele prin care am trecut.

Şi, cu privirea nemaivăzută niciodată nemaiîntâlnită în blocul meu general perceptiv, ce-am văzut?

În mare, am putut să desluşesc cum, dacă nu treceam prin învăţarea învăţării, în veci nu mai reuşeam să dezvăţ însăşi învăţarea că nu mai are nevoie de nicio învăţare ca să existe în continuare. Şi lupta că nu mai are nevoie de nicio luptă ca să existe în continuare. Şi prejudecata tradiţională că nu mai are nevoie de nicio prejudecată tradiţională ca să existe în continuare. Şi stereotipul clasicizat că nu mai are nevoie de niciun stereotip clasicizat ca să existe în continuare. Şi fobia gnoseologică că nu mai are nevoie de nicio fobie gnoseologică ca să existe în continuare. Şi meteahna intelectuală că nu mai are nevoie de nicio meteahnă intelectuală ca să existe în continuare. Şi obstacolul sufletesc că nu mai are nevoie de niciun obstacol sufletesc ca să existe în continuare.

În mic, am putut să desluşesc cum, dacă nu mă opream să tot învăţ să învăţ, în veci nu mai reuşeam să înţeleg, totuşi, ce înseamnă, cu adevărat, învăţarea învăţării. Şi ce înseamnă, cu adevărat, obstacolul sufletesc. Şi ce înseamnă, cu adevărat, meteahna intelectuală. Şi ce înseamnă, cu adevărat, fobia gnoseologică. Şi ce înseamnă, cu adevărat, stereotipul clasicizat. Şi ce înseamnă, cu adevărat, prejudecata tradiţională. Şi ce înseamnă, cu adevărat, lupta.

În schimb, am început să învăţ că învăţ.

Filed under: jurnal eidotomic
Tags: ,

Comments are closed.