jurnal.eidotomic

Azi sunt liber de toate. Mâine o să văd ce-o să mă-ncătuşeze mai întâi şi mai întâi.

Dar, totuşi, să mă bucur de cât mi s-a dat să trăiesc nestingherit de niciun fel de încarcerare.

Şi cum să nu ştiu – prea bine să nu ştiu – că nu mult mi s-a dat să nimicesc în picioare şi în suflet din scumpa libertate pe care, iată, azi o trăiesc din tot plinul ei mărunt.

Şi, fiindcă deja am pomenit de picioare şi de suflet, să mă întorc în timpul în care, fără pată de suflet viu în piept, îmi târâiam picioarele neşlefuite de mers pe lungimea modestă de stradă a casei mele.

Mă plimbam cu soarele urmărindu-mi orice înclinare a creştetului când, brusc, îmi sare de niciunde, într-un punct oarecare al înaintării mele încă relativ buimace de somnul neisprăvit al nopţii precedente, un ins cam gros în talie şi cam strâmt în fălci, pe care imediat l-am şi asemuit cu o clepsidră exagerat de trasă de capete şi peste măsură de alungită din ambele extremităţi într-un fel de marionetă diformă şi fără mâini, şi fără picioare.

L-am privit puţin nătâng, apoi mi-am îndreptat privirea într-o scrutare mai atentă a întregii sale fiinţe. Recunosc, altceva n-am mai remarcat la el.

Părea grăbit, dar nu să treacă mai departe şi să depăşească linia imaginară de puncte a înaintării mele, pe care, voit sau nu, începuse deja să-şi dea seama că o străpunsese fără nicio milă.

Părea grăbit, de fapt, să se descătuşeze de ce trebuia să-mi spună ca să-şi capete, şi el, măruntul plin de libertate. Azi şi lui i se promisese să fie liber de toate. Doar că, mai întâi şi mai întâi, avea de îndeplinit o spusă mie.

A trecut şi mai bine de linia înaintării mele şi m-a apucat de mână. S-a uitat ferm în ochii mei şi mi-a poruncit să nu uit niciodată adevărul pe care avea să mi-l transmită. Ar fi vrut, probabil, să mai adauge şi că mi se încredinţează un lucru de a cărui inevitabilă consecinţă va trebui, ulterior, să mă feresc a o interpreta în vreun fel sau altul, dar n-a mai spus nimic. A încetat să mă şi privească în momentul în care a început să-mi spună ce fusese însărcinat să-mi zică.

Deşi grăbit, a grăit aşa:

Străine, eu ştiu că tu ai fost întotdeauna liber. Se cunoaşte foarte bine că te-ai născut liber şi că însăşi libertatea te-a născut pe tine.

Străine, încetează să te mai prefaci că trăieşti, din prea măruntul ei plin, libertatea care ţie nu ţi se poate nici da, nici lua!

Străine, să ştii că nu mai poţi să păcăleşti pe nimeni!

Străine, toată lumea a aflat că tu eşti libertatea pe care, doar azi pe an, eu o trăiesc nestingherit de niciun fel de încarcerare.

Străine, trebuie să cunoşti lumea aşa cum e, şi nu aşa cum ţi se arată ea în schimbul unui alt azi, într-o altă zi, an de an. Trebuie să nu te mai amăgeşti singur că şi alţii s-au născut liberi şi că şi pe alţii libertatea însăşi i-a născut. E doar o iluzie pe care nu înţeleg cum poţi s-o întreţii când tu eşti, practic, singurul care a reuşit să priceapă diferenţa esenţială dintre ateu şi cineva fără religie. Iar tu, libertatea înnăscută şi născut de libertatea însăşi, nu poţi fi decât fără religie. Numai tu ai în tine puterea să fii fără religie, fără să şi fii ateu.

Străine, tu eşti credinciosul prin excelenţă. Tu, şi nimeni altul, ai reuşit să înţelegi perfect legătura tainică dintre credinţa adevărată şi libertatea absolută. Tu, şi nimeni altul, ai dus la îndeplinire comanda iniţială a lui Dumnezeu: Crede în mine fără să mi te subjugi!

Străine, tu chiar eşti din os divin. Tu eşti liber şi libertatea însăşi s-a concentrat, în întregime, în fiinţa ta. Tu ai reuşit, ca nimeni altul, să fii cu adevărat fără religie fără să devii ateu. Tu crezi în Dumnezeul nostru atotputernic fără să i te supui în niciun fel.

Străine, eu ştiu în ce constă libertatea pe care o eşti. Am aflat-o din ochii tăi întinşi a mirare într-ai mei. Dumnezeu însuşi a ales să-ţi spună ţie, şi nimănui altuia, că ai perfectă dreptate să fi înţeles care este esenţa libertăţii pe care o eşti.

Străine, eu, mulţumescu-ţi, am cunoscut-o împrumutând privire din înşişi ochii tăi. Fii liber întru Dumnezeu!

Străine, a mai spus insul înainte să-i redea liniei de puncte a înaintării mele integralitatea pe care a avut-o înainte să mi-o străpungă, dar te atenţionez, dacă neapărat vrei să fii liber întru Dumnezeu, că trebuie să te lepezi de dumnezeul religiilor omeneşti, care nu cunoaşte altceva decât încătuşarea veşnică a drept credinciosului. Căci el, abil siluitorul de el, e însuşi dracul în persoană: dumnezeul cel sărac.