Iată, mai sus şi mai jos – pretutindeni concomitent – un manuscris „simplu”, dar, totuşi, nu întru totul „comun”: fiindcă este alcătuit din gândurile mele, cărora le-am dat forma cea mai bună din câte m-am priceput, e simplu şi rămâne un simplu manuscris; fiindcă, pe de altă parte, forma textuală a tuturor gândurilor mele nu-i fixă ca pe hârtie, ci în permanenţă supusă posibilelor schimbări ulterioare, nu e comun şi nu are cum să fie un manuscris comun.
