Perfectibilul eligibil
Atunci când vrei să construieşti un edificiu intelectual, cum ar fi o teorie ştiinţifică sau un sistem filosofic, care este condiţia de bază pe care constructul tău eminamente abstract trebuie s-o îndeplinească?
Unii ar spune că ea ar fi funcţionalitatea, iar ei au dreptate, numai că funcţionalitatea unei teorii ştiinţifice sau a unui sistem filosofic nu este o condiţie de bază, şi nu este o condiţie de bază cel puţin în sensul pe care i-l atribui eu acestei formulări. O condiţie „de bază” nu este (numai) condiţia esenţială („de bază”), în virtutea căreia întregul complex abstract începe să funcţioneze, ireproşabil, în spiritul şi în intenţia creatorului său. O condiţie „de bază”, în sensul meu, este acea condiţie iniţială, în virtutea căreia orice teorie ştiinţifică şi orice sistem filosofic poate să funcţioneze, pentru că ea reprezintă începutul respectivului edificiu intelectual, şi nu sfârşitul său, funcţionalitatea lui deplină, redată prin sensul esenţial al condiţiei „de bază”.
Alţii ar spune că ea ar fi verificabilitatea, iar şi ei au dreptate, numai că verificabilitatea unei teorii ştiinţifice sau a unui sistem filosofic se referă, ca în cazul funcţionalităţii unui ansamblu abstract, tot la sfârşitul său, la faptul că a fost verificat (deja) şi funcţionează, şi nu la începutul său, la faptul că, prin verificări succesive, care nu au fost încă făcute, niciuna dintre ele sau numai unele dintre ele, el poate să funcţioneze. Aceştia, „verificaţioniştii”, au însă dreptate, iar eu sunt de acord, de această dată, cu ei, atunci când spun că verificabilitatea este o condiţie de bază, în sensul meu, al funcţionalităţii, care este o condiţie de bază în sensul lor.
Destul de apropiată, logic, verificabilităţii este falsibilitatea, care este o condiţie de bază ce verifică dacă o componentă din teoria ştiinţifică sau din sistemul filosofic în construcţie nu devine, în raport cu celelalte componente din alcătuirea cărora apare, întreg, tot edificiul intelectual, arbitrară şi, în consecinţă, falsă faţă de celelalte componente constitutive ale teoriei ştiinţifice sau ale sistemului filosofic. „Falsiţioniştii” nu înţeleg, nici ei, că nici această condiţie de bază a unui complex intelectual nu poate fi „de bază” în sensul incipient al unei condiţii de bază, deşi, în calitatea ei de confirmator al verificabilităţii, ea se apropie considerabil de acest înţeles.
Atunci, dacă nici funcţionalitatea, nici verificabilitatea, ca nuanţă complementară funcţionalităţii, dar nici falsibilitatea, ca măsură de siguranţă, logică, a verificabilităţii, nu constituie condiţia de bază a unei teorii ştiinţifice sau a unui sistem filosofic, care este această condiţie de bază pe care nimeni n-a reuşit s-o intuiască şi cum se numeşte ea?
Condiţia de bază care este cel mai îndepărtată de sensul ei esenţial, şi care este cel mai apropiată de sensul ei iniţial – condiţia de bază care se conformează cel mai bine începutului unui demers intelectual, înainte ca funcţionalitatea, verificabilitatea şi falsibilitatea lui să-i poată demonstra capacitatea de a fi noţional autonom, şi care se conformează cel mai rău sfârşitului unui demers intelectual, după ce funcţionalitatea, verificabilitatea şi falsibilitatea lui i-au demonstrat capacitatea de a fi noţional autonom – această condiţie de bază, care îndeplineşte toate aceste condiţii minimale, se numeşte perfectibilul eligibil.
Perfectibilul eligibil este acea condiţie de bază a oricărui complex intelectual, în virtutea căreia intenţia unei funcţionalităţi, şi a unei verificabilităţi, şi a unei falsibilităţi apare ca fiind exemplară şi, mai ales, nouă. Nicio teorie ştiinţifică, şi niciun sistem filosofic nu poate exista dacă nu încorporează în baza lor esenţială, în sensul meu, idealurile de exemplaritate şi noutate ale perfectibilului eligibil. Orice edificiu intelectual, oricât de simplu sau de complicat ar fi, e obligat să înceapă cu perfectibilul eligibil, ceea ce-i va da conştiinţa faptului că trebuie să fie exemplar în felul în care condiţiile de bază esenţiale se verifică, şi nou în felul în care ele se combină pentru a-l crea. Pentru succesul său, perfectibilul eligibil nu este numai obligatoriu, ci şi necesar. Din condiţie „de bază”, perfectibilul eligibil se transformă în condiţie „de necesitate”, fără ca, în virtutea acestei transformări, baza iniţială a condiţiei de bază să se topească în necesitatea esenţială a condiţiei „de necesitate”.