jurnal.eidotomic

Cât a fost primăvara de lungă, am pretins, am prezis şi, bazat pe ele, am teoretizat diferenţa fundamentală dintre literatura eminamente tradiţională, tipărită pe hârtie şi cea esenţial virtuală, publicată online, deducând şi extrăgând din analizele mele diferenţiatoare numitorul comun şi cheia estetic-ontologică a literaturii virtuale per se. Concluzia la care ajunsesem (şi pe care încă n-am părăsit-o) a fost că literatura strict virtuală nu mai trebuie să fie deloc postumă; că ea poate să fie (şi trebuie să fie astfel pentru a nu ieşi din categoria literaturii virtuale) exclusiv antumă. Mai teoretizam, bazat pe ce pretinsesem şi prezisesem înainte, că această literatură antumă, pe care am elevat-o, taxonomic, la gradul de literatură eminamente virtuală, nu trebuie să fi fost produsă numai pe suport digital ca să fie literatură virtuală autentică, şi că trebuie – doar – să fie publicată de autorul ei antum, în consecinţă, direct de autorul ei – şi enumeram, printre posibilele medii de publicare care permit publicarea exclusiv antumă, blogul.

Iată că acum două zile tot efortul meu teoretic s-a adeverit şi în practică. În realitatea curentă a literaturii contemporane, ce-am pretins şi ce-am prezis eu că trebuie (cu necesitate) să fie literatură strict virtuală a câştigat o mostră concretă de literatură virtuală (exclusiv antumă). Pentru prima dată, iată că am dovezi clare că literatura virtuală nu numai că există (cum e şi firesc să existe), dar există conform teoriei mele despre literatura virtuală, aşa cum am desfăşurat-o şi detaliat-o în textele mele teoretice despre ea.

Conceptul meu despre literatura virtuală a fost scos din obscuritatea lui pur abstractă şi demonstrat ca viabil de ultima postare a lui Ştefan Bolea pe blogul său personal: My 1st Poem: D-generaţie (1997), din 16 august 2009. Autorul a scotocit „prin arhive” şi a găsit prima sa poezie, „un text plin de flaws scris acum 12 ani”, care, aşa cum recunoaşte el însuşi, „ar putea fi considerat my 1st poem”. Operaţia de scotocire a manuscriselor are mai multe sensuri, inclusiv cel care mă interesează pe mine, de probare a existenţei literaturii virtuale în felul în care am teoretizat-o eu. Printre celelalte sensuri, mai importante sunt cele de aducere a trecutului într-un prezent ce ar fi trebuit să fie, mai mult ca sigur, postum în raport cu viaţa autorului (şi acest sens e strâns legat de sensul prim, în viziunea mea) şi de melancolie uşor subiectivă a autorului faţă de creaţia sa timpurie.

În absenţa literaturii virtuale, întâi ca posibilitate tehnică şi apoi ca manifestare estetică, mai mult ca sigur că astfel de exemple de recuperări manuscrise nu ar fi fost făcute de autorul respectivelor texte, ci de editorii postumi ai operei în cauză. Faptul că literatura exclusiv virtuală permite ca întreg corpul ei textual să fie integral antum are şi o însemnătate, să-i zic, pur volitivă: literatura virtuală le măreşte autorilor controlul asupra propriilor lor opere şi, în consecinţă, îi face pe autori mai conştienţi de întreaga suprafaţă a operei lor, inclusiv partea necanonică sau, cum a metaforizat-o Ştefan Bolea atât de sugestiv, cea din „volumul 0”. Prin literatura eminamente virtuală, însăşi noţiunea de manuscris se va schimba (manuscrisul îşi va schimba atât datele tehnice, cât şi cele semantice) şi tot prin literatura virtuală se va modifica (probabil mai consistent decât pare la prima vedere) şi natura debutului literar. Dacă până la apariţia literaturii virtuale (în forma în care am teoretizat-o eu şi în care Ştefan Bolea i-a demonstrat viabilitatea concretă) debutul era fix şi obiectiv, odată cu literatura virtuală, practic nu mai putem vorbi despre debut literar, de vreme ce graniţele sale temporale sunt acum lichide şi subiective. Prima poezie a lui Ştefan Bolea este un astfel de exemplu de recuperare a textelor pre-debut şi de înglobare a lor într-un sens al debutului literar consistent îmbogăţit din punct de vedere temporal, însă, în acest caz, mai am un exemplu că lucrurile stau întocmai în legătură cu instituţia debutului literar, pe care literatura exclusiv virtuală o subminează.

Al doilea exemplu este chiar debutul meu literar, care e, în fapt, dublu, numai că, oficial, numai cel de-al doilea e recunoscut ca atare. Prima parte a debutului meu a avut loc cu 5 ani înaintea celui pe care, cel puţin eu, îl consider ca fiind adevărat. A avut loc în iunie 1996 şi nu s-a materializat în forma unei proze sau a unui eseu, ci în forma unei poezii scrise în ziua în care am împlinit 18 ani, în limba engleză. Dacă vreau să-mi validez propriile teorii despre literatura virtuală şi cu un exemplu personal, atunci această poezie, pe care am scris-o în prima zi din viaţa mea de proaspăt matur, emoţionat de semnificaţia noii vieţi şi puţin stresat de noile responsabilităţi ale noii mele vieţi, este un exemplu cât se poate de potrivit şi ilustrativ. Aşa cum spune şi Ştefan Bolea în postarea sa, în care îşi recuperează propria postumitate, înglobând-o în actuala lui antumitate, „e amuzant” să vezi diferenţele dintre cum scriai atunci şi cum scrii acum. La fel, probabil că e şi reconfortant să ştii că time is on your side şi că „totuşi trecutul există, la fel (r)evoluţia”. Iar aceste sentimente mixte de amuzament şi de confort intelectual nu înseamnă decât că literatura virtuală, pentru că nu poate fi aşa decât exclusiv antumă, re-contextualizează trecutul înainte de a-l recupera şi re-condiţiona estetic, dar în altă categorie estetică (poezia lui Ştefan Bolea sau a mea nu mai sunt relevante din punct de vedere poetic, ci memorialistic) şi opreşte (r)evoluţia în stadiul ei antum.

Am să-i urmez exemplul lui Ştefan din postarea lui şi am să recuperez şi eu partea cea mai îndepărtată în timp a debutului meu literar schimbându-i valoarea estetică şi dându-i un şi mai accentuat aspect antum. Iată şi prima mea poezie, plină „de flaws” poetice, însă cât de importantă din punct de vedere memorialistic:

Meanings

Birds have two wings,

Kingdoms are ruled by kings,

I myself have some things

Named, long since, meanings.

Why do birds fly?

Why do kings lie?

Meanings are to shout’n’cry:

“So long, thinker, good-bye!”

Birds won’t have two wings,

Kingdoms won’t be ruled by kings,

I myself won’t have some things

Named, long since, meanings.

They are to be handed in,

They aren’t the way that they have been,

They’re no more than the sin

Of the age of eighteen.

(Publicat în Romance, June ’96, Issue No. 5, [Publication funded by British Council Romania], p.10)