O altă Observation 3
Niciodată nu m-au interesat aforismele. Niciodată n-am considerat că aş avea talent sau înclinaţie, fie şi într-o măsură neglijabilă, pentru acest gen de – cum să-i zic pentru a suna cât mai bine? – wisdom synopses.
Asta până azi, 1 septembrie 2009. Astăzi, pe la prânz, când ziua era taman în dreptul mijlocului său, în timp ce, plictisit de moarte de încă o toamnă la orizontul vieţii mele aflate, totuşi, mai pe la începutul verii, mă uitam, pierdut din motivele deja enumerate, pe fereastră, la rândunelele ce-şi pregătesc plecarea exact pe firele domestice de pe stâlp, un gând, puţin elaborat ca formă şi tot la fel de iute ca o rândunică, îmi intră, prin ochii deschişi în admiraţia păsărilor călătoare, direct în minte şi puţin chiar şi în inimă, de unde, din păcate, n-am putut să-l mai aduc la maturitatea, fie şi numai formală, a unui mic eseu despre el.
Şi fiindcă m-a lăsat, acest wisdom synopsis personal, mut de uimire că, totuşi, m-a vizitat, n-am mai reuşit, după trecerea lui fulgurantă prin tot ce sunt eu mai bun, să-l adun în consistenţa clasică a unui eseu pe care mi-ar fi plăcut să i-l dedic.
A rămas, cum s-ar zice, virgin din punct de vedere artistic: niciun fel de prelucrare, de niciun tip, nu s-a putut lipi de el.
Continuă să fie, iată şi pe hârtie, la fel de ingenuu cum era şi când mi-a făcut onoarea să mă pătrundă cu brusca lui sprinteneală.
Înainte de a-i reda forma în care se afla când m-a vizitat din minte şi până în inimă, îmi permit să rog oamenii mai pricepuţi decât mine, dacă vreunul dintre ei ar binevoi, să-i dea aforismului meu şi mediul intelectual de care, sunt convins, are atâta nevoie pentru a se dezvolta. Mulţumesc anticipat.
El aşa a trecut prin mine: Dorul este cea mai uşoară formă de tragedie.