jurnal.eidotomic

De când pot scrie şi electronic, distanţa dintre mine şi maşina de scris s-a accentuat enorm şi s-a transformat, din simplă distanţă pe care o puteam oricând anula cu degetul apăsat pe tamburul mecanic, într-o dezlipire reală a scriitorului de propriul său scris. De când pot scrie şi direct la calculator, simt că scrisul meu se aneantizează în biţii invizibili în care dispare şi că produsul final – pagina de hârtie tipărită după aceea pentru ultimele corecturi – rămâne scrisul meu numai pentru că am posibilitatea să mi-l însuşesc ulterior. Am senzaţia, foarte reală, că orice am scris şi scriu în acest mod este artificial şi că nu păstrează elementul natural, pe care am să-l descompun mai jos în părţile sale componente, din scrisul cuminte aşternut pe hârtie.

(mai mult…)

De ce e bine să scriem bine? Şi, pe loc, ramificaţiile acestei întrebări. De ce e bine să existe scriitori care să scrie bine? De ce e bine să existe literaturi bune şi o Literatură bună pe care să o citim şi cu ajutorul căreia să învăţăm să fim, în propriile noastre conversaţii şi scrieri, mai coerenţi?

(mai mult…)

To the question why the ancient Greeks had such important names in philosophy as, apparently, opposed to modern and contemporary names in it, I have given the following answer:

(mai mult…)

„…con la mitad de la oreja…” DQ, I, 9.

Figura lui van Gogh este oglindită, nu ştiu de ce, astfel încât să-ţi dea impresia că urechea pe care şi-a mutilat-o ar fi cea dreaptă. Imaginea este corectată prin eliminarea efectului de oglindire din reprezentarea de sine a chipului său, astfel încât urechea cu adevărat mutilată devine cea stângă. Şi încă un amănunt extrem de interesant: ambele urechi, atât cea ficţională, cât şi cea reală sunt tăiate în două jumătăţi practic egale, cu deosebirea notabilă că, urechii ficţionale, jumătatea secţionată nu-i este precizată, putând fi atât cea de jos, cât şi cea de sus, pe când urechii reale i se indică foarte clar jumătatea dăruită unei prostituate: cea de jos, lobul urechii. Urechea ficţională este obiectul unei acţiuni active, iar urechea reală este subiectul unei acţiuni pasive.

(mai mult…)

Discutam în trecutul apropiat despre semidocţi şi semidoctismul lor şi, pe măsură ce îi discutam şi le luam în discuţie ştiinţa, am ajuns să-i judec mai nuanţat decât înainte, cu toate că la fel de critic.

(mai mult…)