jurnal.eidotomic

Când literatura a putut fi publicată şi pe Internet, în primii ani ai noului mediu, nu era încă foarte clar dacă o asemenea schimbare în tehnica stocării informaţiei literare va aduce şi modificări de substanţă în corpul literaturii şi în structurile ei de adâncime. În vremea în care literatura pe Internet nu se reducea decât la o mutare fizică a literelor ei din mediul real al hârtiei în mediul virtual al paginii de Internet, literatura în sine nu părea să fie afectată în niciun fel de această schimbare de domiciliu şi nimic din literaturitatea ei nu părea că va fi atins de noul mod de-a publica literatură. Totul, în cuprinsul acestui început, părea să rămână la fel, cu excepţia, totuşi deloc nesemnificativă, a importanţei sociale pe care noul mediu literar l-ar putea avea în dispersia la nivelul populaţiei a culturii elitiste într-o epocă a ştergerii oricărei ierarhii valorice, ca cea postmodernistă – dar, până la urmă, nici chiar această însemnătate pur socială nu a fost decât un proiect pe care numai un număr cu adevărat global de accesări de site-uri literare l-ar fi putut scoate din potenţialitatea lui originară.

(mai mult…)

Am postat, pe 11 februarie, un prim text despre acest roman de debut al scriitorului şi jurnalistului indian, unde comparam, între ele, poveştile şi consecinţele lor culturale, însă, se pare, fără să anticipez că taxinomia mea comparatistă avea ca numitor comun o altă comparaţie, temporal-istorică, pe care abia în acest text secund o duc mai aproape de consecinţele ei critice aşteptate. Efectele subliminare (sau nu) ale acelui prim text se văd simţite în rezultatul perfect lizibil al următoarelor rânduri:

(mai mult…)

Dar, chiar înainte să mă întreb ce poate fi şi, mai ales, ce este laşitatea şi, din interiorul întrebării mele să vă adresez şi vouă aceeaşi întrebare în legătură cu această laşitate întâi paremiologică şi apoi literară, aş vrea să ştiu, dacă s-ar putea, ce legătură există între Platon, William Shakespeare şi Ion Creangă? Dar scrierile lor Gorgias, Henric al IV-lea, Partea I şi Harap Alb ce anume le poate lega între ele? Şi răspântia dintre secolele V şi IV î. Ch., când a trăit filosoful grec, şi confluenţa dintre veacurile XVI şi XVII, când a trăit dramaturgul englez, şi secolul al XIX-lea, când a trăit povestitorul român ce pot avea, totuşi, în comun?

(mai mult…)

Unii spun că încă suntem moderni. Unii spun că am început să fim moderni încă de la prima Renaştere europeană, cea franceză din secolul al XII-lea. Alţii spun că modernitatea noastră a început o dată cu a doua Renaştere europeană, cea italiană din secolele XV şi XVI. Dar sunt şi alţii care sunt de părere că nu am început să fim moderni decât o dată cu a treia Renaştere europeană – şi a doua franceză – din secolul al XVII-lea. Sunt însă şi cei care sunt de acord că modernitatea noastră a început abia în secolul al XVIII-lea, când Renaşterea, anterior diseminată în mai multe renaşteri naţionale, s-a subsumat primului, în ordine strict cronologică, Iluminism pan-european. Şi, ca lucrurile să nu rămână chiar atât de puţin încurcate, sunt şi alţii care spun despre acelaşi secol al XVIII-lea că abia el a iniţiat modernitatea noastră, dar nici ca un fel de a patra Renaştere europeană, nici ca un fel de al treilea Neo-Clasicism European (primul mai fiind numit, de unii, şi Renaşterea italiană, care a fost a doua Renaştere europeană şi, în consecinţă, primul Neo-Clasicism european), ci, dimpotrivă, ca unicul timp modern al nostru. Dar sunt şi alţii care au împins începutul modernităţii noastre până în Antichitatea târzie, în epoca Elenismului, pe care o consideră, totuşi, o modernitate împiedicată (Hans Blumenberg: 1983), aşa cum sunt şi alţii la fel de neînduplecaţi în a crede despre proiectul iluminist al modernităţii noastre (cea de-a patra Renaştere europeană sau cel de-al treilea Neo-Clasicism european) că în ultima vreme a degenerat în ceea ce se mai numeşte şi postmodernitatea noastră, faza cea mai recentă a modernităţii, exact pentru că modernitatea de tip iluminist şi-ar fi lăsat neterminat (Jürgen Habermas: 1985) proiectul emancipator.

(mai mult…)

Recunosc: nu m-am întrebat de foarte multe ori cum arată sau cum apare trenul în literatura română, mai ales în cea din secolul al XIX-lea, când acest mijloc de transport probabil că era la fel de nou cum încă ar fi, în zilele noastre, Maglev-ul german.

(mai mult…)