jurnal.eidotomic

un proiect EgoPHobia

Posts tagged with ‘jurnal eidotomic’

De vorbă cu el însumi

august 16, 2010

Nu voi fi niciodată un scriitor mare.

(mai mult…)

Viaţa veacurilor

iulie 10, 2010

Intrarea în istorie a unui secol nu e nici cronologică, nici compactă.

(mai mult…)

Legea haosului (regulamentar) corect

iunie 30, 2010

Eu nu-s amator de fotbal. Totuşi, din patru în patru ani, în timpul Turneului Final, devin, aproape ca prin farmec, unul dintre cei mai aprinşi, şi pasionaţi, şi devotaţi microbişti din câţi există. Urmăresc, cu sufletul la gură, fiecare meci pe care-l apuc şi, cu încântare maximă, îl învăţ şi-i memorez toţi paşii din care a fost compus, apelând la aceeaşi acribie pe care o folosesc pentru însuşirea cine ştie căror texte – clasice –, din a căror buchisire hermeneutică n-am să mă opresc decât atunci.

(mai mult…)

Împotriva dictaturizărilor democratizante

mai 22, 2010

În democraţie, oricine poate spune, în public, că trăieşte în democraţie. În dictatură, însă, nimeni nu poate spune, în public, fără grija repercusiunilor imediate, că trăieşte în dictatură.

(mai mult…)

Arta neînceperii

mai 5, 2010

Toate ideile necesare măruntelor eseuri pe care le postez pe blog le notez cu grijă, de teamă să nu le mai ţin minte sau, cu timpul, să nu se dilueze prea tare în uitare, într-un caiet negru ce îşi începe existenţa materială, de la stânga la dreapta, printr-un cotor de sârmă inoxidabilă, arcuită într-o spirală cu mai multe rotocoale. În el stau dosite ideile mele toate, în stare de rezumat sau de synopsis. Unele, totuşi nu atât de multe pe cât m-aş teme să se adune, au încremenit, în puţinele lor rânduri, de câteva luni bune, iar altele, nu atât de numeroase ca primele, se întind în foile sale din ce în ce mai scrise încă de anul trecut.

(mai mult…)