Complexul de „naţionalizare”: scriitori prinşi între limbă şi univers literar
În concluzie, ce-l face pe un scriitor să aparţină unui anumit spaţiu cultural? Ce îl naţionalizează, într-o direcţie sau alta, pe scriitorul respectiv?
EgoPHobia şi sensurile ei
Orice neologism greco-latin este, întâi de toate, un simbol personal al autorului său. Trăgându-se, neologismul în cauză, atât din greacă, cât şi din latină, şi acoperind întreaga civilizaţie greco-latină prin toate înţelesurile sale evidente şi potenţiale, e limpede că un asemenea termen (cele mai multe astfel de neologisme se nasc direct termeni, şi nu cuvinte) simbolizează, în primul şi în primul rând, plinătatea tipului de cultură din care se revendică, pe care încearcă, prin elementul personal al acestei simbolistice, s-o reverse şi asupra plinătăţii conceptuale a lucrului pe care se presupune a-l defini.
Literatura virtuală şi simultaneitatea ei cronologic antumă şi intelectual postumă
Deşi literatura eminamente virtuală nu presupune existenţa şi a unei literaturi în sine postume, totuşi ea, câteodată, poate să fie, parţial, şi postumă, din punct de vedere intelectual, în acelaşi timp în care este, cronologic, exclusiv antumă.
O altă Observation 3
Niciodată nu m-au interesat aforismele. Niciodată n-am considerat că aş avea talent sau înclinaţie, fie şi într-o măsură neglijabilă, pentru acest gen de – cum să-i zic pentru a suna cât mai bine? – wisdom synopses.
Literatura virtuală se maturizează
Cât a fost primăvara de lungă, am pretins, am prezis şi, bazat pe ele, am teoretizat diferenţa fundamentală dintre literatura eminamente tradiţională, tipărită pe hârtie şi cea esenţial virtuală, publicată online, deducând şi extrăgând din analizele mele diferenţiatoare numitorul comun şi cheia estetic-ontologică a literaturii virtuale per se. Concluzia la care ajunsesem (şi pe care încă n-am părăsit-o) a fost că literatura strict virtuală nu mai trebuie să fie deloc postumă; că ea poate să fie (şi trebuie să fie astfel pentru a nu ieşi din categoria literaturii virtuale) exclusiv antumă. Mai teoretizam, bazat pe ce pretinsesem şi prezisesem înainte, că această literatură antumă, pe care am elevat-o, taxonomic, la gradul de literatură eminamente virtuală, nu trebuie să fi fost produsă numai pe suport digital ca să fie literatură virtuală autentică, şi că trebuie – doar – să fie publicată de autorul ei antum, în consecinţă, direct de autorul ei – şi enumeram, printre posibilele medii de publicare care permit publicarea exclusiv antumă, blogul.